Reglementările legale privind încheierea căsătoriei în România
Această lucrare a fost verificată de profesorul nostru: 15.01.2026 la 15:16
Tipul temei: Referat
Adăugat: 15.01.2026 la 14:28
Rezumat:
Încheierea căsătoriei în România necesită îndeplinirea unor condiții legale stricte privind consimțământul, vârsta, impedimentele și formalitățile.
Încheierea căsătoriei în legislația română
---Introducere
Căsătoria reprezintă unul dintre cele mai vechi și importante instituții sociale, cu o valoare deosebită în cultura și viața românească. În mentalitatea colectivă, mariajul a fost privit mult timp ca un eveniment cu semnificație nu doar personală, ci și socială, asigurând coeziunea și continuitatea comunității. De-a lungul istoriei sale, spațiul românesc a cunoscut o serie de reglementări privind căsătoria, adaptate contextului social și politic, însă cadrul actual este guvernat în principal de dispozițiile Codului civil, precum și de acte normative specifice, cum ar fi legea privind actele de stare civilă.Ca act juridic fundamental, căsătoria nu este doar un angajament sentimental, ci un raport legal complex, care implică drepturi și obligații pentru soți atât pe plan personal, cât și patrimonial. Reglementarea sa riguroasă este menită să ofere stabilitate, certitudine și protecția părților implicate. În acest eseu, îmi propun să analizez temeinic condițiile de fond necesare pentru încheierea valabilă a căsătoriei, impedimentele legale existente, precum și procedurile și formalitățile impuse de legislația română contemporană. În esență, voi urmări, pe de o parte, componentele juridice ale valabilității căsătoriei, iar pe de altă parte, pașii practici ce trebuie urmați pentru transpunerea intenției conjugale într-un raport recunoscut de lege.
Acest subiect este de maxim interes atât pentru studenții la drept, cât și pentru practicieni sau pentru oricare cetățean, căci cunoașterea cadrului legal asigură nu doar prevenirea eventualelor încălcări, ci și apărarea drepturilor individuale și ale familiei ca nucleu social.
---
Capitolul I: Noțiunea și condițiile de fond ale căsătoriei
1.1. Noțiunea și caracterele căsătoriei
Căsătoria este definită, conform art. 259 din Codul civil, ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată cu respectarea reglementărilor legale, având drept scop întemeierea unei familii. Din această definiție reies câteva trăsături esențiale:- Consensualitatea: esența căsătoriei o reprezintă consimțământul liber și neconstrâns al celor doi soți. Fără această manifestare de voință, actul nu poate produce efecte. - Monogamia: legislația română interzice căsătoria simultană cu mai multe persoane (bigamia se sancționează penal). - Publicitatea: căsătoria se încheie întotdeauna în fața unei autorități publice, pentru ca efectele sale să fie opozabile terților. - Solidaritatea și egalitatea dintre soți: odată consacrat prin lege, raportul matrimonial se bazează pe respect, sprijin reciproc și egalitate în drepturi și obligații (art. 258 C. civ.). - Deosebirea față de alte forme de uniune: doar căsătoria civilă produce efecte juridice depline. Uniunile religioase, deși au relevanță spirituală, nu pot ține locul actului civil.
Înțelegerea acestor caractere este fundamentală pentru orice interpretare juridică a instituției căsătoriei: doar însușirea riguroasă a acestor principii permite apărarea corectă a drepturilor și sancționarea abuzurilor.
1.2. Condițiile de fond ale căsătoriei
Condițiile de fond desemnează acele elemente esențiale care trebuie neapărat îndeplinite pentru ca o căsătorie să fie valabilă. Absența oricăreia dintre aceste condiții conduce la nulitate absolută sau relativă a căsătoriei.1.2.1. Diferența de sex
Legislația română, în acord cu tradiția și ordinea publică, prevede în mod expres că mariajul poate fi încheiat numai între un bărbat și o femeie (art. 259 alin. 1 C. civ.). În prezent, nu există reglementări care să permită căsătoria între persoane de același sex, spre deosebire de anumite state europene (ex. Franța, Spania).Justificarea juridică derivă din interpretarea tradițională și socială a instituției familiei, cu scopul unic de procreere și coeziune socială. De asemenea, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul menținerii acestor dispoziții ca fiind conforme cu Legea fundamentală. Tema este totuși în continuă dezbatere la nivel european, semnalând posibile evoluții viitoare.
1.2.2. Vârsta (capacitatea) matrimonială
Vârsta minimă pentru a contracta căsătoria este de 18 ani (art. 272 C. civ.). Există totuși excepții, permise minorilor de peste 16 ani, cu autorizare din partea instanței de tutelă, dacă există motive temeinice (de exemplu, sarcina sau conviețuirea efectivă), precum și cu avizul părinților sau tutorelui.Distincția față de capacitatea civilă generală constă în faptul că, deși din punct de vedere civil unele acte pot fi făcute încă de la 14–16 ani cu autorizare, în materie matrimonială se presupune o maturitate psihică și emoțională superioară. Fără această capacitate, consimțământul este viciat și căsătoria poate fi anulată.
De exemplu, dacă doi tineri de 15 ani vor să se căsătorească, nu pot face acest lucru decât dacă unul dintre ei este însărcinată iar autoritatea tutelară apreciază că există motive excepționale, cu avizul părinților și al instanței.
1.2.3. Comunicarea reciprocă a stării sănătății
Codul civil impune viitorilor soți obligația de a-și comunica reciproc starea sănătății înaintea căsătoriei (art. 277 C. civ.). Aceasta vizează în special bolile grave, incurabile sau contagioase (tuberculoză, SIDA etc.), pentru a asigura protecția fiecărui soț și a urmașilor.Comunicarea se face, de regulă, printr-o declarație scrisă și/sau certificate medicale care atestă evaluarea stării de sănătate. Ascunderea acestei stări poate atrage răspunderea civilă și poate fi motiv de anulare a căsătoriei în anumite situații.
Un exemplu este acela al unui bărbat care ascunde că suferă de o boală gravă, punând astfel în pericol soția. Dacă aceasta dovedește ascunderea, poate solicita anularea căsătoriei.
1.2.4. Consimțământul la căsătorie
Consimțământul liber și neviciat al fiecărei părți este elementul central al căsătoriei. Orice manifestare de voință trebuie să fie conștientă, clară și fără niciun fel de constrângere.Elementele care pot vicia consimțământul includ eroarea asupra persoanei (ex: căsătoria cu un geamăn necunoscut), violența fizică sau morală (ex: presiuni din partea părinților), dolul (inducerea deliberată în eroare) sau intimidarea. Absența consimțământului sau vicierea duce la nulitate absolută sau relativă, în funcție de caz.
Un exemplu tipic este căsătoria forțată, încă practicată în unele zone conservative, care – odată probată – se anulează, iar făptașii pot răspunde penal.
1.3. Impedimente la căsătorie
Impedimentele reprezintă acele cauze legale, prevăzute expres de lege, ce fac imposibilă încheierea căsătoriei. Acestea au rolul de a sancționa nerespectarea unor valori fundamentale și de a ocroti integritatea familială și socială.1.3.1. Bigamia
Bigamia constă în încheierea unei noi căsătorii de către o persoană deja căsătorită, fapt interzis de art. 273 C. civ. și sancționat penal conform Codului penal.Spre exemplu, dacă o persoană divorțează dar nu finalizează procedura de transcriere a hotărârii de divorț, iar apoi contractează o nouă căsătorie, aceasta poate fi anulată, iar persoana respectivă răspunde penal.
1.3.2. Rudenia
Căsătoria este interzisă între rudele apropiate: între părinți și copii (până la gradul IV de rudenie inclusiv), între frați, sau între persoane aflate în raport de afinitate directă (ex: soacra și ginerele).Motivul este dublu: pe de-o parte, moral și social (protejarea valorilor familiale); pe de alta, biologic (prevenirea riscurilor genetice). Excepții nu sunt permise pentru rudele în linie directă.
1.3.3. Tutela
Minorii aflați sub tutela unui adult nu pot încheia căsătorie cu tutorele lor pe durata exercitării tutelei, pentru a preveni abuzurile de influență și a proteja interesele minorului (art. 276 C. civ.).1.3.4. Alienația, debilitatea mintală și lipsa vremelnică a facultăților mintale
Persoanele puse sub interdicție judecătorească, deci incapabile de a-și exprima valid voința, nu pot contracta căsătorie. Legea interzice atât celor aflați în stare de alienație sau debilitate (cronic), cât și celor care suferă temporar de o tulburare gravă ce afectează discernământul.1.4. Uniunea liberă sau concubinajul
Concubinajul, deși tot mai frecvent în România modernă, nu produce același efect juridic precum căsătoria. Regimul uniunii de fapt nu conferă, spre exemplu, drepturi succesorale sau patrimoniale asupra bunurilor dobândite în comun, cu excepția dovedirii unui partaj pe drept comun. Doar căsătoria produce o serie de efecte legale clare (moștenire, obligații de întreținere, patria potestas).Totuși, în anumite situații – cum ar fi reglementările referitoare la ajutoare sociale sau custodia copilului – judecătorii au recunoscut unele efecte similare. Legislația însă nu conferă încă statut deplin concubinilor.
1.5. Logodna. Noutate. Reglementare juridică
Logodna este o etapă premergătoare căsătoriei, semnificând promisiunea reciprocă de a contracta ulterior căsătoria. Noua reglementare a Codului civil consacră în mod expres logodna (art. 266–268 C. civ.), subliniind caracterul ei precontractual și neobligatoriu.1.5.1. Încheierea logodnei. Ruperea logodnei
Logodna se încheie printr-o simplă manifestare de voință, fără formă solemnă. Ruperea logodnei nu atrage obligația de a contracta căsătoria, dar poate impune restituirea anumitor bunuri oferite cu acest prilej (ex: daruri de logodnă, inele). Uneori, partea prejudiciată (ex: abandonată fără motiv întemeiat) poate solicita daune morale, însă doar dacă dovedește existența unui prejudiciu real.1.5.2. Efectele logodnei
Deși nu creează raporturi juridice similare căsătoriei, logodna produce unele efecte: obligația de rezervare reciprocă, protecția bunurilor dăruite și, în anumite condiții, răspundere civilă pentru ruperea abuzivă. Aceste diferențe trebuie clar înțelese, întrucât raporturile patrimoniale și personale dintre logodnici sunt mult mai reduse decât cele între soți.---
Capitolul II: Formalitățile pentru încheierea căsătoriei
2.1. Condițiile de formă ale căsătoriei
Legea română impune formalități stricte în privința formei căsătoriei. Aceasta se încheie doar în fața ofițerului de stare civilă, la sediul primăriei, în prezența a doi martori și doar după îndeplinirea prealabilă a unor rigori de publicitate și verificare (art. 277 și urm. C. civ.). Respectarea acestor forme asigură certitudinea juridică a raportului și protejează atât părțile, cât și terții.2.2. Formalități premergătoare celebrării căsătoriei
2.2.1. Declarațiile pentru încheierea căsătoriei
Viitorii soți se prezintă personal la oficiul de stare civilă și depun o declarație de intenție privind căsătoria. Această declarație include datele de identitate, dovada îndeplinirii condițiilor legale (vârsta, capacitate, absența impedimentelor) și certificatul medical. Termenul legal pentru depunere este de cel puțin 10 zile înainte de data aleasă pentru celebrare.2.2.2. Publicitatea declarației de căsătorie
Declararea se afișează la sediul oficiului de stare civilă, timp de cel puțin 10 zile. Scopul este de a permite oricărei persoane interesate să formuleze opoziție, dacă există un impediment (ex: o altă căsătorie încheiată, rudenie).2.2.3. Opoziția la căsătorie
Orice persoană interesată (de obicei rude apropiate, tutori sau chiar procurorul) poate formula, motivat, o opoziție la căsătorie, bazată pe existența unui impediment legal. Opoziția se soluționează de ofițerul de stare civilă sau de instanța judecătorească, iar admiterea ei blochează temporar sau definitiv celebrarea.2.3. Formalități privind celebrarea căsătoriei
2.3.1. Celebrarea căsătoriei
Actul se săvârșește solemn și public la primărie, de către ofițerul de stare civilă, în prezența ambilor soți și a două persoane ca martori. Prezența religioasă este opțională, dar nu poate produce efecte civile.2.3.2. Momentul încheierii căsătoriei
Momentul juridic exact este acela al pronunțării solemnității de către ofițerul de stare civilă și semnării actului de către ambele părți și martori. Din acest moment, raporturile juridice și obligațiile dintre soți produc efecte.2.3.3. Formalități ulterioare încheierii căsătoriei
2.3.3.1. Întocmirea actului de căsătorie
Se întocmește un act de căsătorie ce cuprinde datele personale ale soților, ale martorilor, data și locul celebrării, mențiunea îndeplinirii condițiilor. Actul se semnează de părți și martori și se înregistrează oficial.2.3.3.2. Dovada căsătoriei
Ulterior, se eliberează certificatul de căsătorie, document esențial pentru recunoașterea statutului conjugal în raporturile cu autoritățile (schimbarea numelui, acte de identitate, drepturi succesorale etc.).2.4. Formalități privind regimul matrimonial
La momentul încheierii căsătoriei, soții aleg, prin declarație, regimul matrimonial: comunitate legală de bunuri (implicit), separație de bunuri sau participare la achiziții. Această alegere se poate modifica ulterior doar prin convenție notarială, cu efecte pentru viitor și cu mențiune în registrul național notarial (RNPM).---
Studiu de caz: Autorizarea căsătoriei minorului
Un exemplu actual îl reprezintă situația unei adolescente de 17 ani care solicită autorizarea căsătoriei pe motivul existenței unei sarcini și a conviețuirii stabile cu partenerul său de aceeași vârstă. Potrivit art. 272 C. civ., instanța de tutelă va verifica dacă există motive temeinice și dacă tânăra are avizul părinților. Judecătorul va analiza maturitatea acesteia (atât fizic, cât și psihic), dar și mediul familial.Dacă toate condițiile sunt îndeplinite, instanța poate acorda dispensă, iar adolescenta poate încheia valabil căsătoria. Cazul evidențiază rolul de protecție al instanței tutelare și dificultățile colaborării între autorități, familie și minori, accentuând necesitatea echilibrului dintre dreptul la viață privată și interesul superior al minorului.
---
Concluzii
Pe parcursul prezentului eseu am demonstrat că, în legislația română, încheierea căsătoriei presupune nu doar dorință, ci și respectarea unui ansamblu complex de condiții de fond și de formă. Între acestea se numără consensul părților, absența impedimentelor (bigamie, rudenie, alienație mintală), îndeplinirea formalităților prealabile (declarații, publicitate, verificări medicale), precum și consfințirea solemnă, în fața autorității.Respectarea strictă a acestor reguli nu este lipsită de sens. Ea garantează protecția soților, interesul superior al copiilor, dar și ordinea publică. Evoluția legislației, de la Codul lui Cuza la actualul Cod civil, probează preocuparea permanentă a statului pentru adaptarea instituției căsătoriei la nevoile vremii. Pentru studenți și practicieni, rămâne esențială urmărirea nuanțelor legislative și a jurisprudenței relevante. Reforma, în viitor, ar putea aduce reglementări privind cuplurile de același sex sau extinderea drepturilor pentru concubini, în acord cu transformările sociale globale.
În concluzie, încheierea căsătoriei este o etapă de maximă importanță juridică și socială, ce necesită o pregătire temeinică și respectarea întocmai a prescripțiilor legii.
---
Evaluează:
Autentifică-te ca să evaluezi lucrarea.
Autentifică-te