Controlul financiar propriu în instituțiile publice: rol și funcționare

Această lucrare a fost verificată de profesorul nostru: 22.01.2026 la 3:25

Tipul temei: Referat

Adăugat: 18.01.2026 la 16:19

Rezumat:

Descoperă rolul și funcționarea controlului financiar propriu în instituțiile publice pentru o gestionare corectă și responsabilă a banilor publici.

Controlul Financiar Propriu – O Formă Esențială a Controlului în Instituțiile Publice

I. Introducere

Gestiunea resurselor publice constituie una dintre provocările centrale ale tuturor administrațiilor moderne. România, având un trecut problematic în ceea ce privește transparența și responsabilitatea cheltuirii banului public, a resimțit constant nevoia consolidării mecanismelor de control. În acest context, controlul financiar reprezintă nu doar un set de proceduri birocratice, ci pilonul oricărei administrări prudente și loiale față de contribuabil. Controlul financiar propriu apare nu ca un element decorativ sau secundar, ci ca o veritabilă gardă de corp a banului public.

Dacă ne uităm la sistemul public românesc, putem observa existența mai multor forme de control: cel intern, cel extern, auditul public sau alte tipuri de verificări. Fiecare vine cu atribuții proprii, dar controlul financiar propriu se distinge prin specificitatea sa – el se naște și se exercită chiar din interiorul instituției, țintind prevederea, corectitudinea și optimizarea procesului financiar înainte ca erorile sau fraudele să se producă. Spre deosebire de auditul Curții de Conturi sau de conrtolul Corpului de Control al Primului Ministru – care intervin adesea ulterior, controlul financiar propriu este “gardianul preventiv” care dă viza sau ridică steagul roșu la timp.

Acest eseu își propune să analizeze rolul și particularitățile controlului financiar propriu, cadrul său normativ, etapele și tehnicile de lucru, impactul asupra performanței instituționale, dar și dificultățile sau direcțiile moderne de dezvoltare ale acestui sistem. Vom fonda analiza atât pe aspecte practice, cât și pe fundamente conceptuale și legislative românești, oferind exemple relevante din sectorul public național, unele inspirate chiar din literatura administrativă autohtonă.

II. Fundamentarea conceptuală a controlului financiar propriu

Controlul, ca noțiune generală, a fost definit de Nicolae Iorga într-o manieră sugestivă: “Omul trebuie să privească mereu peste umărul său, pentru a se asigura că nu a greșit drumul.” Transpus în domeniul financiar instituțional, controlul înseamnă desfășurarea, respectarea și supravegherea tuturor operațiunilor astfel încât erorile, abuzurile sau contravențiile să fie împiedicate. El devine, astfel, un instrument cheie pentru un management responsabil și eficient.

În practica românească, se disting trei tipuri de control financiar: preventiv (care analizează documentele și justificările înainte de operaționalizarea plăților), concomitent (care monitorizează actele și deciziile chiar în timpul derulării proceselor) și ulterior (care investighează “după faptă și răsplată”, analizând consecințele și trăgând concluzii). Controlul financiar propriu ocupă locul central, fiind exercitat din interior, de către angajați ai instituției pregătiți să cunoască particularitățile locale.

Legislația românească – Legea finanțelor publice nr. 500/2002, Ordonanța nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv propriu – conturează clar acest cadru. Controlorul financiar propriu devine astfel un garant al legalității, economicității și eficacității cheltuirii banului public. Specific acestui tip de control este faptul că răspunde atât nevoilor instituției, cât și exigențelor autorităților centrale – o adevărată punte între operativitate și responsabilitate.

Auditul public, un alt element al controlului intern, constă în evaluarea periodică a sistemelor și procedurilor economico-financiare. Auditul intern, structurat, de pildă, în primăriile capitalei țării sau în universități, vizează eficiența, conformitatea și managementul riscului. De reținut: raportul de audit devine un far pentru viitoare măsuri de corecție și optimizare.

III. Organizarea și exercitarea controlului financiar propriu în instituțiile publice

În practica românească, organizarea controlului financiar propriu presupune desemnarea unor responsabili – controlorii financiari proprii – persoane cu pregătire economică temeinică, cu experiență și o reputație de probitate. Procedura de numire și suspendare este reglementată riguros; este parte din efortul statului de a asigura integritate și independență.

Atribuțiile controlorilor însumează: verificarea documentelor justificative, avizarea sau refuzul operațiunilor financiare susceptibile de ilegalitate, semnalarea riscurilor, consilierea asupra normelor și interpretărilor de gestiune. Orice decizie de refuz a vizei trebuie documentată, motivată și comunicată prompt conducerii instituției, cu respectarea dreptului la contestare al celor vizați.

De exemplu, într-un spital județean, controlorul financiar propriu are obligația de a verifica stipularea și justificarea contractelor de achiziție de medicamente. Dacă constată neconformități sau incertitudini bugetare, recomandă suspendarea plății până la clarificarea situației. Aceeași disciplină se întâlnește în unități cu regim special, cum sunt cele militare, unde specificul operațiunilor (securitate, confidențialitate, urgență) impune proceduri proprii de control, întărite de reglementări interne și, uneori, de coduri etice stricte.

IV. Metodologia și tehnicile aplicate în cadrul controlului financiar propriu

Planificarea acțiunilor de control începe cu identificarea domeniilor vulnerabile – precum achizițiile publice (frecvent semnalate de presă pentru posibile nereguli), gestionarea patrimoniului sau rambursările de cheltuieli. Controlorul elaborează planuri anuale, prioritizează acțiuni tematice și alocă resurse, ținând cont de riscuri și de recomandările precedente.

În munca de control, documentele financiare și contabile devin “materialul probator” de bază. Un contract fără anexă justificativă, o plată cu document lipsă sau facturi dubioase ridică semne de întrebare. Dincolo de hârtii, interviurile cu responsabilii sau chiar inspecțiile la fața locului aduc o imagine completă asupra realității financiare.

Tehnicile uzitate sunt variate: controlul documentar (citirea și analizarea actelor justificative, verificarea concordanței între documente), controlul faptic (inspecții pe teren, comparații între stocul scriptic și cel faptic), teste de conformitate (potrivirea sumelor din documente cu prevederile bugetare, identificarea abaterilor de la normă). Un caz celebru s-a înregistrat în administrația locală din Iași, unde controlul financiar propriu a depistat plăți ilegale pentru lucrări neexecutate, exemplu de bună practică preluat ulterior și în alte județe.

V. Impactul controlului financiar propriu asupra performanței instituționale

Prin capacitatea sa de a detecta din timp neregulile, controlul financiar propriu reduce pierderile, previne frauda și optimizează managementul instituțiilor. Exemplificativ, în școli, aplicarea strictă a acestui control a condus la evitarea risipei fondurilor destinate rechizitelor sau a programului “Cornul și laptele”.

Punerea în aplicare a recomandărilor rezultate din controale asigură corectarea și îmbunătățirea fluxurilor financiare; de exemplu, modificarea procedurilor interne de achiziții pentru a preveni conflicte de interese sau introducerea unor softuri de monitorizare a plăților în spitale și primării.

Nu în ultimul rând, controlul financiar propriu responsabilizează moral și material personalul implicat. În situațiile de prejudiciu dovedit, se activează răspunderea civilă sau penală a vinovaților, ca în cazul funcționarilor care au autorizat rambursări fictive în unele primării. Respectarea codului de etică devine astfel nu doar o chestiune de imagine, ci de funcționare legală și transparentă.

VI. Relația dintre controlul financiar propriu și alte forme de audit și control intern

O distincție importantă trebuie făcută între controlul financiar propriu și auditul intern. Primul are caracter de avizare și prevenire, orientat către legalitate și conformitate punctuală; al doilea, cu atribut de evaluare sistemică și de management al riscurilor.

Cele două forme devin complementare dacă sunt integrate coerent. Concluziile controlului financiar propriu pot furniza teme prioritare pentru auditul intern sau chiar pentru controalele externe ale Curții de Conturi. Această convergență conduce spre o guvernanță financiară sănătoasă, articulată și eficientă.

VII. Provocări, limite și perspective de dezvoltare ale controlului financiar propriu

Implementarea controlului financiar propriu nu este lipsită de dificultăți. Deficitul de personal calificat, formarea profesională insuficientă și resursele logistice precare sunt probleme frecvente, sesizate inclusiv în literatura de specialitate (vezi E. Preoteasa, “Controlul financiar în administrația publică”). Deopotrivă, rezistența la schimbare – teama de “supraveghere constantă” – poate genera tensiuni între controlori și compartimentele verificate.

Viitorul aparține digitalizării: adoptarea aplicațiilor informatice pentru registratură, avizare sau fluxuri de documente reduce eroarea umană și accelerează procesele. Softuri precum FOREXEBUG, utilizate în aparatul central, sau sisteme de analiză predictivă pot preîntâmpina frauda înainte de apariția acesteia.

Pentru optimizarea sistemului, se impun actualizări ale cadrului normativ (uniformizarea procedurilor, claritatea definițiilor, delimitarea exactă a atribuțiilor), extinderea programelor de formare profesională (cursuri, certificări) și cultivarea unui climat instituțional bazat pe transparență și deschidere.

VIII. Concluzii

Controlul financiar propriu reprezintă cheia unui management responsabil și performant al resurselor publice. Aplicat corect, el nu doar previne risipa, ci și consolidează încrederea cetățeanului în instituțiile statului. Experiența administrației române, cu toate provocările sale, arată că doar o combinație inteligentă între control, audit și adaptare la noile tehnologii poate genera rezultate durabile. Este o misiune continuă, la care întreaga societate trebuie să participe, de la funcționar la ministru, de la director de școală la director de direcție economică.

IX. Bibliografie sugerată

- Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice - Ordonanța nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv - E. Preoteasa, “Controlul financiar în administrația publică”, Ed. Economică, București - Rapoarte și ghiduri metodologice ale Ministerului Finanțelor Publice și Camerei de Conturi - Studii de caz din revistele “Finanțe Publice și Contabilitate” și “Revista de Audit Public Intern” - Regulamente interne de funcționare a instituțiilor bugetare din România

Această radiografie demonstrează că, în pofida oricăror dificultăți, controlul financiar propriu rămâne un element indispensabil pentru progres, disciplină financiară și respect față de banii publici.

Întrebări de exemplu

Răspunsurile au fost pregătite de profesorul nostru

Ce reprezintă controlul financiar propriu în instituțiile publice?

Controlul financiar propriu este un mecanism intern care previne erorile și abuzurile financiare în instituțiile publice, asigurând legalitatea și eficiența gestionării fondurilor publice.

Care este rolul controlului financiar propriu în instituțiile publice?

Rolul controlului financiar propriu este să supravegheze și să verifice operațiunile financiare pentru a preveni fraudele, asigurând o gestiune responsabilă și transparentă a banilor publici.

Cum funcționează controlul financiar propriu în instituțiile publice?

Controlul financiar propriu se exercită prin persoane desemnate care verifică documentele justificative, analizează legalitatea operațiunilor și pot refuza aprobarea unor cheltuieli neconforme.

Ce tipuri de control există pe lângă controlul financiar propriu în instituțiile publice?

Pe lângă controlul financiar propriu, există controlul extern, auditul public și controlul ulterior, fiecare având atribuții și momente distincte de intervenție.

Care este cadrul legislativ al controlului financiar propriu în instituțiile publice?

Cadrul legislativ este stabilit prin Legea finanțelor publice nr. 500/2002 și Ordonanța nr. 119/1999, care reglementează modul de organizare și responsabilitățile controlului financiar propriu.

Scrie referatul în locul meu

Tagi:#finante #controlfinanciar #eseu