Ghid complet pentru îngrijirea pacienților cu entorse și luxații
Această lucrare a fost verificată de profesorul nostru: 15.01.2026 la 21:09
Tipul temei: Compunere
Adăugat: 15.01.2026 la 20:56
Rezumat:
Îngrijirea entorselor/luxațiilor gleznei cere diagnostic corect, tratament rapid, supraveghere și educație, pentru vindecare completă și prevenție.
Îngrijirile pacientului cu entorse și luxații
I. Introducere
Leziunile articulare, în special entorsele și luxațiile, reprezintă o patologie frecvent întâlnită în practica medicală din România, atât pe terenurile de sport, cât și în contextul accidentelor domestice sau rutiere. Entorsa și luxația, deși deseori confundate la nivelul publicului larg, sunt două noțiuni clinice distincte. Entorsa constă într-o leziune traumatică a ligamentelor, fără pierderea contactului articular, declanșată de o mișcare bruscă ce depășește limitele fiziologice ale articulației; luxația presupune dislocarea completă a oaselor într-o articulație, cu separarea permanentă a suprafețelor articulare.Cunoașterea anatomiei și biomecanicii articulației gleznei, una dintre cele mai solicitate articulații în activitatea cotidiană, este esențială pentru a identifica tipul leziunii și gravitatea ei. Asistentul medical ocupă un rol central în managementul bolnavului cu astfel de afecțiuni, fiind interfața dintre pacient, medic și familie, implicat activ în recoltarea datelor, aplicarea îngrijirilor imediate, susținerea actului medical și promovarea educației pentru sănătate.
Lucrarea de față își propune să ofere o prezentare amplă axată pe particularitățile clinice, diagnostice, terapeutice și educative ale pacientului cu entorse și luxații ale gleznei, cu aplicații practice specifice sistemului sanitar românesc.
---
II. Anatomia și biomecanica articulației gleznei
Glezna este o structură complexă, formată din conexiunea tibiei și fibulei cu talusul (astragalul), la care se adaugă oasele tarsiene (calcaneul, naviculul etc.). Stabilitatea articulației tibio-tarsiene este datorată perfectei congruențe dintre suprafețele osoase și rețelei ligamentare care menține axa corectă.Printre principalele ligamente amintesc ligamentul deltoid (medial), complexele ligamentului colateral lateral (anterior, posterior și de mijloc) și sindesmoza tibio-fibulară. Aceste structuri, alături de capsula articulară, controlează gradul de mișcare, permițând flexie, extensie, inversie și eversie, dar fiecare are o limită. Un exemplu din clinică: inversia exagerată a piciorului (o alunecare banală pe gheață, foarte frecventă iarna la noi) poate forța ligamentul colateral lateral, rezultând entorsa clasică a gleznei.
Biomecanica gleznei implică un echilibru între forțele interne (contracția musculaturii) și cele externe (greutatea corpului, suprafața de sprijin), orice dezechilibru major determinând leziuni de tip traumatic. În literatura medicală românească, profesorii Florin Brătilă și Gheorghe Burnei au analizat pe larg această temă, aducând argumente asupra vulnerabilității gleznei la mișcări neașteptate sau suprasolicitare.
---
III. Fiziopatologia entorselor și luxațiilor
Entorsele apar prin suprasolicitarea ligamentelor, ce duce la întindere, rupere parțială sau completă, fără pierderea contactului articular. Astfel, avem entorse de gradul I (fibră ligamentară întinsă), gradul II (ruptură parțială) și gradul III (ruptură totală). În cazul luxațiilor, forța traumatizantă e atât de mare încât oasele ies din articulație, uneori însoțite de rupturi ale capsulei și lezarea tendoanelor, nervilor sau vaselor din jur.Când se produce o entorsă sau o luxație, zona afectată răspunde prin inflamație locală (edem, roșeață, creșterea temperaturii, durere), hemoragie locală și uneori apariția unor echimoze extinse. Vindecarea acestor leziuni are loc în trei etape: inflamația acută (primele zile), faza proliferativă (refacerea țesutului ligamentar), apoi maturarea (consolidarea fibrelor noi). O intervenție promptă, asigurând repaus și imobilizare precoce, crește șansele de refacere completă, reducând riscul cronicizărilor sau instabilităților viitoare.
---
IV. Diagnosticarea entorselor și luxațiilor de gleznă
Procesul diagnostic începe cu anamneza atentă: pacientul descrie modul producerii accidentului (o răsucire, o cădere sau un impact direct), felul durerii și evoluția simptomatologiei. Examinarea clinică implică inspecția (umflături, vânătăi, deformare), palparea punctelor dureroase (de exemplu, maleola laterală) și testarea mobilității în limite sigure. Testele de stabilitate ligamentară (precum testul sertarului anterior) sunt utile pentru aprecierea gravității entorsei.Printre semnele majore se numără durerea localizată, impotența funcțională, edemul pronunțat, hematoamele și, în cazul luxației, deformarea vizibilă a articulației. Imaginile radiografice se impun când se suspectează fracturi asociate sau pentru a exclude o subluxație. Tehnicile mai performante, ca RMN-ul sau ecografia, evidențiază rupturile ligamentare sau leziunile subtile ale țesuturilor moi. În spitalele din România, asistentul medical colaborează strâns cu medicul imagist, pregătind pacientul (îndepărtarea bijuteriilor, poziționarea corectă, liniștirea bolnavului).
---
V. Managementul terapeutic al entorselor și luxațiilor
În cazul entorselor ușoare sau medii, tratamentul conservator e preferat. Clasica formulă RICE (repaus, gheață, compresie, elevație) se aplică riguros, alături de administrarea antiinflamatoarelor și analgezicelor pentru controlul durerii. De exemplu, aplicarea locală de gheață timp de 20 de minute la fiecare 2-3 ore reduce edemul mult mai eficient decât aplicarea vreunui unguent popular, așa cum mulți pacienți practică fără consult medical.Pentru luxații, reducerea se face exclusiv de către medic, iar asistentul medical are rol de pregătire și sprijin fizic și psihic al bolnavului (explicarea pas cu pas a procedurii, monitorizarea durerii, suport emoțional). Imobilizarea post-reducere variază de la atele, orteze, la gips. Uneori, mai ales când există fracturi asociate sau leziuni vasculonervoase, se recurge la chirurgie. După operație sau după reducerea unei luxații, supravegherea strictă pentru depistarea complicațiilor (infecții, hematoame, tromboză) este vitală.
---
VI. Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului
Prin natura profesiei, asistentul medical are o responsabilitate extinsă. Pregătește pacientul pentru investigații (explicând pașii procedurali, eliminând anxietatea, identificând alergii la substanțele de contrast), participă la monitorizarea continuă a stării generale (urmărirea pulsului, temperaturii, nivelului de durere și edem).Astfel, recunoașterea timpurie a unor complicații (infecție la nivelul imobilizării, sindrom de compartiment, tulburări vasculare) îi poate salva viața sau membrul pacientului. Administrarea medicamentelor conform prescripției medicului, controlul reacțiilor adverse (de exemplu, alergii, tulburări digestive la AINS), informarea medicului la nevoie, presupun atenție maximă.
Sprijinul acordat în sala de operație sau în timpul reducerilor ortopedice este esențial: pacientul trebuie să știe ce va urma, să fie liniștit, poziționat corect și să beneficieze de tot confortul fizic. În îngrijirile postoperatorii, gestionarea drenajelor, îngrijirea plăgilor, respectarea asepsiei și prevenirea anchilozei articulației (prin mișcări blânde ale segmentelor neafectate) implică cunoștințe actualizate.
Nu în ultimul rând, educarea pacientului și a familiei: explicații simple privind restricțiile, indicațiile privind mobilizarea treptată, evitarea reluării premature a efortului și utilizarea corectă a dispozitivelor ortopedice – acestea sunt elemente ce țin de profesionalism și empatie, două calități esențiale în mediul spitalicesc românesc.
---
VII. Complicații asociate entorselor și luxațiilor și prevenția lor
Orice leziune traumatică poate provoca complicații. Imediate ar fi hematoamele masive (uneori confundate cu fracturi), lezarea nervilor (paralizie parțială a piciorului) sau a vaselor (ischemie de segment). Tardiv, dacă pacientul nu respectă protocolul de recuperare, poate apărea instabilitatea cronică, artroza posttraumatică sau rigiditatea articulară.Prevenția constă în supraveghere continuă, acțiune rapidă la orice semn neobișnuit (durere bruscă, răcirea segmentului, edem disproporționat), educarea permanentă a pacientului și comunicarea eficientă între toate verigile echipei medicale. Un caz des întâlnit: pacientul care își scoate ghipsul “mai devreme” pentru că “nu-l mai doare”, se expune riscului de recidivă, chisturi sinoviale sau deformări permanente, aspect subliniat și în manualele universitare de ortopedie de la UMF Carol Davila.
---
VIII. Importanța kinetoterapiei și a recuperării funcționale
După faza acută, focusul se mută pe recuperarea completă a funcționalității. Kinetoterapia este disciplina esențială care, prin exerciții de mobilizare activă si pasivă, redă forța și mobilitatea articulară. Ședințele de masaj contribuie la tonifierea musculaturii și la diminuarea durerii, în timp ce electroterapia, laseroterapia sau ultrasunetele, utilizate în centrele de recuperare din țară (Spitalul de Recuperare Iași sau Spitalul de Ortopedie Foisorul de Foc), accelerează refacerea țesuturilor.Rolul asistentului medical este complex: asigură respectarea planului de recuperare, supraveghează pacientul la efectuarea exercițiilor, identifică semnale de suprasolicitare, comunică evoluția echipei de recuperare și adaptează planul la particularitățile fiecărui caz (vârstnici, sportivi, persoane supraponderale).
---
IX. Concluzii
Îngrijirea pacientului cu entorse sau luxații ale gleznei presupune cunoașterea temeinică a caracteristicilor clinice, diagnostice și terapeutice și colaborare interdisciplinară între ortoped, asistent medical, kinetoterapeut și pacient. Un management corect determină nu doar o vindecare mai rapidă, ci și o prevenție eficientă a complicațiilor.Formarea continuă a personalului medical din România, adaptarea protocoalelor după cele mai noi descoperiri științifice, dar și focalizarea pe educarea pacientului (în privința recidivelor, respectării restricțiilor, reluării treptate a efortului) reprezintă pilonii succesului în gestionarea acestei patologii frecvente. Comunicarea clară, empatia și profesionalismul completează tabloul unei îngrijiri moderne și eficiente, adaptată realităților sistemului nostru sanitar.
---
X. Bibliografie și resurse recomandate
1. Brătilă, F. "Tratat de traumatologie ortopedică," Editura Medicală, București 2. Nicolau, A. "Noțiuni de ortopedie și traumatologie," curs UMF Carol Davila 3. Societatea Română de Ortopedie și Traumatologie - www.sromt.ro 4. "Ghiduri clinice naționale pentru managementul entorselor și luxațiilor" 5. Bota, A. "Kinetoterapia în afecțiunile osteoarticulare," Editura Medicală, Cluj-Napoca 6. Articole relevante în Revista Română de Ortopedie și Traumatologie 7. Platforme educaționale: RoHealth Review, Medicul de Familie, Spitalul Virtual pentru Copii---
Îngrijirea pacientului cu entorse și luxații, deși pare la prima vedere o rutină, implică mult discernământ medical, atenție sporită la detalii, empatie și dorința permanentă de perfecționare, fiind o pecete a calității actului medical românesc.
Evaluează:
Autentifică-te ca să evaluezi lucrarea.
Autentifică-te